vineri, 18 decembrie 2015

Cererile de rambursare pe POSDRU pot fi plătite si după 31 decembrie 2015

Guvernul PONTA a reusit sa aduca firmele si ONG-urile care au implementat proiecte finantate prin Programul Operational Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 în pragul nebuniei.
Dupa un sir nesfârsit de bâlbâieli, de instructiuni aberante si masuri de umilire a celor care au crezut ca un contract de finantare din fonduri europene este ceva serios, la mai bine de o luna de la caderea sa, a reusit sa mai dea o lovitura celor care au cazut în capcana acestui program: la rectificarea bugetara aprobata pe 23 octombrie 2015 nu s-au prevazut suficienti bani pentru plata beneficiarilor.
Desi membrii guvernului stiau ca suntem pe ultimul loc din UE în ceea ce priveste absortia fondurilor europene, si ca platile efectuate dupa 31 decembrie 2015 nu vor mai fi decontate de Bruxelles, nu au avut nici macar bunul simt pentru a aloca fonduri pentru a putea deconta cheltuielile deja efectuate de beneficiari si Cererile de Plata depuse de acestia.

Se pare ca actualul guvern a încercat sa gaseasca solutii pentru a repara gravele erori comise de guvernul ce a fost dat jos “de strada” în urma incidentului de la COLECTIV. Astfel a aparut OUG nr. 59/2015 pentru modificarea si completarea unor acte normative din domeniul gestionării financiare a fondurilor europene intrata în vigoare la 14.12.2015, ORDINUL nr. 4.040 MFP / 4.337 al MFE din 15 decembrie 2015, pentru modificarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 14^1 din OUG nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale si utilizarea acestora pentru obiectivul convergentă, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, si al ministrului afacerilor europene nr. 1.022/851/2012, si prin ORDINUL nr. 4309/2015 privind modificarea art. 2 din Ordinul ministrului fondurilor europene nr. 903/2015 pentru punerea în aplicare a Memorandumului cu tema "Asigurarea conditiilor necesare derulării proiectelor finantate în cadrul POSDRU 2007-2013 prin prelungirea termenului de implementare".
Din pacate toate aceste masuri nu au reusit sa repare prostiile facute de echipa premierului “Copy-Paste” timp de 2 ani. Prin masurile luate s-a reusit doar alocarea unor fonduri pentru solutionarea Cererilor de Plata restante.

Potrivit unui anunt aparut vineri 18 decembrie 2015 pe site-ul MFE, din cauza numărului mare de cereri de plată, cereri de lichidare și cereri de rambursare, Autoritatea de Management se va concentra cu prioritate în a procesa cereri de plată și cereri de lichidare. Acestea contin facturi cu obligații de plată ale beneficiarilor către terți, care nu pot fi achitate mai târziu de 31 decembrie 2015. După finalizarea plăților aferente cererilor de plată și de lichidare, vor fi procesate și plătite cererile de rambursare, care contin facturi deja plătite si care, conform Regulamentelor europene, pot fi plătite și după 31 decembrie 2015.
Din cauza numărului mare de cereri de plată, lichidare și rambursare depuse într-un timp foarte scurt, și a capacității administrative insuficiente a AM și OI, termenul de 20 de zile lucrătoare pentru plata cererilor de rambursare a fost depăsit. În condițiile date, reprezentanții AM POSDRU fac eforturi să proceseze si să plătească cu celeritate cele 5591 de cereri aflate la nivelul AM și OI, din care 3901 de cereri de rambursare.

Concluzia: cei care au facut eforturi pentru a isi plati datoriile la timp si au depus Cereri de Rambursare a cheltuielilor isi vor petrece Craciunul cu buzunarul gol !

De Craciun ne vom aduce aminte de declaratia premierului PONTA, facuta cu cateva zile înainte de aprobarea rectificarii bugetare din octombrie: “Cert este că datele aferente lunii septembrie arată că bugetul se află pe excedent, fiind colectate cu 6,5 miliarde de de lei mai mult decât era estimat inițial. Cele mai mari sume s-au colectat în urma reducerii TVA la alimente de la 24 la 9% și încasările au fost mai mari cu 24 de procente”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu