joi, 3 septembrie 2015

Autoritătile de la Bruxelles au deblocat POSDRU


România va primi 480 de milioane de euro de la Comisia Europeană în următoarele două săptămâni.
Autorităţile de la Bruxelles au deblocat Programul pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, suspendat în luna martie, a anunţat ministrul Fondurilor Europene.


Intr-o conferință de presă organizata la Palatul Victoria, miercuri 2 septembrie 2015, ministrul Fondurilor Europene a declarat ca “după soluționarea acestor întreruperi de plăți, sumele pe care le avem la ora actuală, astăzi, în casă și pe care le putem procesa spre trimitere la Comisia Europeană indică un procent de 62% absorbție în acest moment. Până în decembrie România are toate șansele să aibă un procent de absorbție de 70%. Depindem foarte mult de facturile care vor veni. După cum bine știți, beneficiarii au obligația de a plăti în decembrie chiar și în ultima zi a anului, dar facturile pot fi aduse și în ianuarie, februarie, martie în cursul anului viitor spre a fi procesate și trimise la Comisia Europeană”.

Vestea este buna, caci anumiti beneficiari nu au mai fost platiti de aproape 9 luni. Chiar daca platile vor fi reluate intr-un ritm alert, recuperarea timpului pierdut nu va fi usoara. Lipsa fondurilor i-a impiedicat pe multi sa organizeze toate cursurile prevazute in proiecte, iar timpul ramas este scurt.

Deblocarea fondurilor este o veste buna si pentru cei interesati sa participe la cursuri gratuite. O noua sana de a invata ceva ... sau de a castiga niste bani ...




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu